Coronavirus în România: de ce nu există echipamente medicale destule?

Pubblicato da Meba il

Consilierul de stat în Cancelaria premierului, liberalul Tănase Stamule, declară că este important de ştiut că în România nu se producea “absolut nimic” din materialele medicale necesare în această perioadă de criză generată de pandemia de Covid-19.

Cu toate acestea guvernul nu părea deloc preocupat de această problemă în urmă cu o lună. La întrebarea pusă atunci de Europa Liberă, despre necesitatea deschiderii unor întreprinderi care să producă măcar strictul necesar, măști sau mănuși, purtătoarea de cuvând de la Ministerul Sănătății spunea cât se poate de clar: „nu este cazul să se ia o astfel de decizie”, mai ales în contextul în care recent, subliniază ea, Unifarm, distribuitorul național de produse farmaceutice, deținut de stat, „a comandat 5 milioane de măști pentru stocuri, destinate personalului medical”.​

În vreme ce România se afla acum o lună în scenariul anticipatelor, alte țări se pregăteau să se lupte cu noul coronavirus, iar țări mari, cum este Franța investeau de la bugetul de stat în acest sector.

Între timp, cu toate că eforturile generale sunt canalizate în această direcție există complicații și competiții în interiorul sistemului medical, concurență care pare să ducă spre discriminarea unor lucrători din sănătate în favoarea altora.

Consilierul premierului descrie situația necesarului de echipamente de protecție și de substanțe dezinfectante, insistând că problema biocide este „aproape rezolvată”, în condiţiile în care au început să fie produse de către Farmec şi Oltchim.

Consilierul premierului enumeră șapte produse absolut necesare pe care România trebuie să le producă sau să le importe rapid:

1. Biocide – aproape toate biocidele erau aduse din import, scrie liberalul Stamule de la cancelaria premierului. Multe ţări au interzis exportul de biocide. Norocul nostru este că au fost stocuri destul de mari în România, iar producători precum Farmec şi Oltchim, dar şi alte companii mai mici au început producţia locală. La acest produs situaţia este aproape rezolvată.

2. Combinezoane – au fost importate din Coreea de Sud, dar nu sunt suficiente, dar susține oficialul, în cel mult o săptămână „producţia interna va acoperi necesarul din piaţă”.

3. Ochelari şi măşti – nu sunt destule și cele mai multe cadre din spitale nu dispun de așa ceva, dar consilierul primului ministru e optimist fiindcă „au apărut din ce în ce mai multe iniţiative de a le printa 3D şi estimarea este că în maxim zece zile se va acoperi necesarul pentru România”.

4. Măşti cu trei pliuri (nechirurgicale) – consilierul premierului crede că „în maxim o săptămână va fi un flux suficient de mare pentru a acoperi o mare parte din piaţa internă”

5. Măşti chirurgicale FPP2 şi FPP3 – eși sunt „de mare urgenţă”, după cum se exrprimă oficialul de la cancelaria primului ministru, acestea lipsesc în multe spitale. „Există producători români care spun că vor începe în 2 săptămâni producţia lor, cu condiţia să găsească materia primă. Pentru aceste măşti se dă azi o luptă globală pentru achiziţie, iar de la 2-3 Euro/bucata preţurile au crescut şi la 5-6 Euro. Din informaţiile mele mai multe milioane de astfel de măşti sunt pe drum spre România”, susțineTănase Stamule.

6. RT-PCR – aparatele de testare. La începutul crizei Romania avea doar 19 aparate funcţionale şi putea face 6-700 de teste pe zi. Astăzi există peste 40 şi se pot face în jur de 2000 de teste pe zi. Estimarea specialiştilor este că prin creşterea numărului de aparate achiziţionate, minim unul pentru fiecare judeţ ne vom duce în câteva săptămâni la o capacitate de 10000 de teste pe zi, ceea ce ne va ajuta să gestionăm mai bine situaţia. Creşterea numărului de infectaţi de vineri este de fapt o reflecţie a creşterii capacităţii de testare a României. Şi la acest capitol situaţia se îmbunătăţeşte.

7. Ventilatoarele – în România există doar 1500 și sunt greu de procurat de pe piața internațională. Un aparat performant costă intre 15 000 şi 40 000 de Euro şi sunt produse de câţiva producători la nivel mondial. Donald Trump le-a cerut, de pildă, producătorilor auto să înceapă producția pe scară largă a unor astfel de aparate.

sursă: romania.europalibera.org/